Felinare si lumanari, o combinatie mereu actuala in decoratiuni

     Exista cateva obiecte pe care le-am adus cu noi din negurile istoriei si pe care inca le folosim in viata de zi cu zi. Unul dintre acestea este felinarul. Datorita indelungatei sale istorii a capatat o multitudine de simboluri legate, evident, de scopul sau, acela de recipient pentru lumina. Astfel  a devenit simbol al luminii din interior (cea care ne motiveaza, focul interior, dorinta puternica), cea care ne ghideaza in intuneric (un ghid), al acelui mijloc ce ne ajuta sa gasim un drum in lume, este iluminare, cunoastere sau intelegere.

    In timpurile moderne acesta simbolistica nu mai este clara, a pierdut o parte din forta, dar inca suntem atasati de imaginea lui. Ramane o piesa frumoasa,  care si-a „adaptat” aspectul oricarui stil de amenajare, foarte folosita atat pentru aspect, cat si pentru utilitate. Multitudinea de modele si adaptarea la modalitatile noi de iluminat il transforma intr-o decoratiune mereu la moda. Ca obiect in sine este spectaculos, dar cand este combinat cu lumina calda a lumanarilor devine un element de decor care atrage toate privirile. Din dorinta unei folosiri mai facile, mai sigure si mai interesante au aparut felinarele prevazute cu lumanari LED. 

     Unul dintre cele mai cautate si folosite modele este cel dotat cu lumanare LED si alimentare solara. In gradini, terase, balcoane si chiar in interior completeaza orice decor.

     Cum spuneam, nu exista loc unde sa nu putem aseza un felinar.

     In gradina alaturi de alte decoratiuni luminoase (cum ar fi o ghirlanda luminoasa solara), nu doar vor crea o imagine superba, dar vor oferi si o lumina placuta.

     Daca tot am dus in discutie ghirlandele luminoase, putem lua in calcul si alte modalitati de a le aduce impreuna:

     Fie adaugam langa lumanare o ghirlanda, sporind luminozitatea, dar si frumusetea.

     Fie chiar inlocuim lumanarea cu o ghirlanda luminoasa, rezultatul va fi fermecator.

     Sunt dotate cu manere ceea ce ne permite sa le folosim intr-o multitudine de variante: prinse de tavan, de suporturi speciale, pereti, stalpi de sustinere, crengi, garduri.

     Lumina lor creeaza un cadru intim, discret, care indeamna la calm, visare, relaxare si discutii lungi despre misterele vietii si ale lumii.

      Cu ajutorul lor putem marca discret si elegant scarile, fara sa alungam farmecul noptii, suficient sa vedem unde asezam urmatorul pas.

     Nu doar in exterior putem beneficia de calitatile felinarelor, ci si interior. Le gasim in bucatarie, dormitor, baie sau living, langa corpuri de mobilier, pe noptiere sau aruncand lumina delicata pe bucatele ce aburesc pe masa, in cadrul unei ferestre, oriunde simtim nevoia unui element care sa aduca un strop de lumina.

     Comanda acum orice tip de ghirlanda luminoasa sau decoratiune luminoasa si noi avem grija sa fie la tine in 24 de ore!

     Raluca Dinu

     Echipa GhirlandeLuminoase.ro